[Strategykon] De ce a pierdut DJ Trump alegerile?

Gabriel-Andrei ŢECHERĂ[Live History]

Photo by Jon Tyson on Unsplash

La începutul lui 2020 într-o mică adunare făceam următorul pronostic: domnul Trump va câștiga alegerile ”en-fanfare”. În estimarea mea, Trump ar fi putut să câștige 45 state (adică toate statele cu excepția CA, NY, HI, OR și WA), ceea ce ar fi reprezentat o victorie zdrobitoare în colegiul electoral: 431 – 107.

Pronosticul (făcut imediat după ce elita democrată îl spulberase pe Bernie Sanders în ”Super Tuesday”) se baza pe realitatea din teren. Joe Biden era un candidat obosit, lipsit de chef și incapabil să stârnească vreo tresărire de entuziasm. Pe partea cealaltă, Trump dispunea (pe lângă logistica guvernamentală) de o formidabilă mașinărie electorală construită pe baza forței sale mediatice precum și de resurse financiare cu un ordin de mărime peste cele ale lui Biden. Cu amendamentul COVID-19: dacă domnul Trump nu va lua în serios epidemia COVID-19 (ceea ce pentru mulți era deja evident), atunci Biden va câștiga la limită.

Ce a urmat se știe: 10 luni de focalizare exclusiv pe campanie și de inacțiune guvernamentală care l-au făcut să piardă rușinos președinția și tot ce mai rămăsese de pierdut în noiembrie 2020 și ianuarie 2021: Senatul.

Cauzele acestui eșec sunt lipsa gândirii strategice și lipsa simțului afacerilor care îl caracterizează pe Trump: .

„It’s the strategy, stupid!”

Din punct de vedere strategic, anul 2020 a prezentat cea mai favorabilă conjunctură imaginabilă pentru un președinte american în anul realegerii. Pe de o parte, Trump pornea în cursă având 35 – 45% din electoratul american de partea sa. Acest electorat era format din baza personală desusținători ( 30 – 35% ) entuziaști și devotați până la fanatism (așa cum s-a dovedit pe 6 ianuarie) și dintr-un electorat republican devotat ( 5 – 10% ) care votează strict pe linie de partid. Pe de altă parte, America se afla în fața unei crize majore, populația fiind din ce în ce mai înfricoșată de evoluția pandemiei și copleșită de efectele economice negative ale acesteia. Criza fiind însă în fază incipientă, era încă perfect controlabilă de către un stat cu forța și resursele statului american, oferind pe tavă președintelui în exercițiu soluția realegerii: lupta împotriva COVID-19.

În condițiile date, pentru a câștiga cele 15% voturi lipsă, este obligatoriu să răspunzi temerilor și angoaselor cauzate de COVID-19 și să îi susții concret pe cei loviți.

Ca președinte în exercițiu, nu ai altceva de făcut decât să pui toată forța și resursele Statului american în slujba priorității zero: contracararea COVID-19! Prioritate care trebuie declarată cu putere prin mesaje simple și fără echivoc. Asta e strategia câștigătoare!

Strategia lui Trump a fost pe dos. A minimalizat în permanență efectele pandemiei într-o campanie centrată exclusiv pe electoratul său fidel, mizând pe un calcul electoral stupid: entuziasmul și devotamentul susținătorilor săi va convinge restul electoratului să uite de COVID-19 și să îl voteze în noiembrie.

„Business? What business?”

Că domnul Trump este un mare zero în materie de strategie poate că nu e o surpriză nici pentru susținătorii săi. Mai puțin evident chiar și pentru opozanți, este că domnul Trump e un mare zero în materie de afaceri.

Asta pentru că, în pofida strategiei de campanie catastrofale, Trump ar fi putut să câștige alegerile fără emoții dacă ar fi reacționat ca un om de afaceri într-unul din cele (pe puțin) trei momente în care orice om de afaceri ar fi tresărit: martie, august și octombrie.

În martie toată suflarea politică americană a negociat și paranegociat ceea ce avea să devină ”CARES Act”, cel mai mare pachet de susținere economică din istoria Americii: 2.200 miliarde dolari, din care 910 miliarde dolari ajutor pentru americanul de rând (300 miliarde plăți directe, 260 miliarde suplimente la ajutorul de șomaj și 350 miliarde împrumuturi pentru micile afaceri), față de propunerea inițială de 1.008 miliarde dolari care aloca deja 500 miliarde plăți directe pentru omul obișnuit și 300 miliarde împrumuturi pentru micile afaceri. Cu alte cuvinte în urma negocierilor dimensiunea pachetului a crescut de 2,2 ori, în timp ce ajutorul către populație a crescut cu numai 12%. Ce oportunitate uriașă de negociere ignorată de Trump!

Varianta de minimă rezistență (pentru un negociator serios) ar fi fost să iasă public și să spună: ”Sunt de acord să creșteți alocările către marile afaceri de la 208 miliarde la 500 miliarde, numai dacă majorați și plățile directe cu aceeași sumă. În plus, în noiembrie îi voi susține necondiționat pe toți candidații republicani, chiar și pe cei care votează împotriva propunerii mele”. Nici un republican n-ar fi crâcnit.

A doua oportunitate a fost ratată în august, atunci când devenise evident că republicanii nu vor să prelungească măsurile de ajutor ce urmau să expire în septembrie. La acel moment ar fi fost suficient următorul mesaj: ”Dacă Senatul nu va aproba în timp util prelungirea mecanismului de suplimentare a ajutorului de șomaj până la sfârșitul pandemiei, și dacă nu va aproba plăți directe de 319 miliarde dolari (N.A.: cu atât fuseseră majorate la acea dată împrumuturile pentru micile afaceri), nu voi susține nici un candidat republican în noiembrie”. Punct!

În fine, în octombrie, atunci când liderul majorității republicane în Senat Mitch McConnell nu dădea nici un semn că va supune aprobării un nou pachet de ajutor înainte de alegeri (pachet ce urma să includă plăți directe și suplimente de șomaj la jumătate față de sumele aprobate prin CARES Act în martie – 1.200 dolari, respectiv 600 dolari săptămânal, și o perioadă scurtată la jumătate față de perioada aprobată în CARES Act pentru suplimentarea ajutorului de șomaj), Trump a comis ultima și cea mai gravă eroare din cariera sa politică (până la dezastrul din 6 ianuarie, evident).

Trump trebuia atunci să supraliciteze: ”Mă voi opune cu toată forța tuturor candidaților republicani, pentru că actualul partid republican refuză să ajute poporul american! Oamenii suferă și trebuie să-i sprijinim. Propun să primească nu 600 dolari cât propune Senatul, nu 2.000 dolari cât propune Bernie, ci 3.000 dolari! Iar suplimentarea ajutorului de șomaj trebuie reinstituită nu pentru 11 săptămâni, ci pe toată durata pandemiei, și nu 300 dolari săptămânal, ci 600 dolari, atât cât a fost aprobat în CARES Act.” Lansat cu câteva săptămâni înainte de alegeri mesajul ar fi fost suficient să-i asigure o victorie confortabilă, indiferent de ce ar fi făcut Senatul.

Cu atât mai mult cu cât această abordare nu ar fi intrat în contradicție cu strategia sa de campanie! Un mesaj de tipul: ”Da, virusul nu este mai puternic decât noi, dar sunt oameni care suferă și trebuie să îi ajutăm!” ar fi fost bine receptat atât de baza electorală cât și de către restul alegătorilor.

Ce a făcut Trump în fiecare din aceste trei conjuncturi? În aprilie cecurile trimise au purtat semnătura lui (singura mișcare deșteaptă, ce i-a adus un număr semnificativ de voturi). În septembrie în schimb, a fost de acord în mod public ca măsurile de ajutor să nu fie prelungite (un mesaj dezastruos). Iar la final, atunci când nu mai exista nici în teorie șansa ca Senatul să aprobe ceva înainte de alegeri, a cerut public Senatului să aprobe 2.000 dolari.

Iar Senatul a aprobat 600 dolari. După ce l-a lăsat pe Trump să piardă alegerile, ca să fie totul limpede!


Trăgând linie, rămân întrebările

De ce a procedat Trump astfel?

De ce, în condițiile în care era absolut conștient de dimensiunea crizei ce avea să vină încă din februarie (așa cum știm astăzi), nu s-a focalizat pe combaterea COVID-19?

Pentru că, în loc să aibă la bază o strategie ancorată în realitate, Trump și-a construit campania electorală pe baza unui raționament greșit. Dacă 30 – 35% din electorat este atât de entuziast pro-Trump și atât de devotat, atunci în mod sigur mai sunt 15 – 20 % (preponderent republicani) care vor vota Trump, sau pe linie de partid, sau pentru că le place oferta electorală. Și, mai departe, probabil că 5 – 10% din electorat (nehotărâții) se vor lăsa convinși de entuziasmul taberei pro-Trump. În total 50 – 65% voturi pro-Trump.

Așa l-a învins COVID-19 pe Trump, singurul președinte în istoria Statelor Unite, care a reușit să piardă în patru ani tot ce putea pierde un președinte american: Camera Reprezentanților, Senatul și Președinția.

Dar Trump nu s-a lăsat bătut, așa că s-a îndreptat cu repeziciune către dezastrul din 6 ianuarie. Iar dacă va insista va reuși până la urmă să piardă tot ce mai are de pierdut: în mod cert cariera politică, probabil averea și posibil chiar libertatea. Rămâne de văzut.