Pentru un ochi neantrenat, legea ”dării în plată” este o binefacere pentru cei care și-au cumpărat o locuință pe credit, iar azi se află în dificultate financiară, și o mare înfrângere pentru sistemul bancar. Mare înfrângere pentru bănci? Fără îndoială! Dar binefacere pentru cei cărora li se adresează? Nu prea! La o analiză atentă, foarte puțini dintre cei care ar avea în mod real nevoie, vor beneficia de pe urma acestei legi.
Ideea legiferării ”dării în plată” ca drept al debitorului, pleacă de la premiza că un mare număr de titulari de credite imobiliare ar fi fericiți să renunțe la locuința luată pe credit, numai ca să își lichideze datoria către bancă. Cum însă nu pot să o facă fără acordul acesteia, iar banca evident nu vrea, ar fi nevoie de o lege care, punând în paranteză atât prevederile Codului civil și pe cele ale ale Legii bancare, să oblige băncile să accepte în plată casele și apartamentele cumpărate prea scump pe bani dați prea ușor. Dacă lucrurile ar sta astfel, această inițiativă ar putea fi un balon de oxigen pentru cei aflați în nevoie
Numai că premiza fiind falsă, nici rezultatul nu va fi cel scontat. Iată de ce.
În primul rând, pentru că nici un om cu mintea întreagă nu renunță de bunăvoie la casa în care locuiește numai ca să scape de datorie. Singura situație în care ”darea în plată” are sens este cea în care astăzi valoarea locuinței este semnificativ mai mică decât suma pe care o debitorul o mai datorează băncii. Dar chiar și în situația asta, un om rațional mai degrabă va trage cât va putea de credit și se va lăsa într-un final executat de bancă, decît să o dea în plată. Iar dacă valoarea proprietății e mai mare, și proprietarul nu mai poate susține creditul, mai bine vinde casa și plătește băncii ce mai are de plătit. Oricum am lua-o ”darea în plată” e varianta cea mai proastă.
În al doilea rând (și aici lucrurile devin interesante), pentru că proiectul în forma sa actuală este aplicabil numai creditelor contractate după 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil. Promotorii ”dării în plată” au avut într-adevăr grijă ca proiectul de lege să dispună derogarea de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, altfel nu ar mai fi rămas nimic din cele 12 articole ale proiectului. Au omis însă să prevadă și derogarea de la dispozițiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Iar această din urmă lege stabilește, cu subiect și predicat, că legea aplicabilă contractelor este legea în vigoare la data încheierii lor. În consecință ”darea în plată” va funcționa doar în cazul contractelor de credit încheiate după 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod Civil.
Toate bune și frumoase, numai că marea majoritate a contractelor care în teorie ar trebui să fie acoperite de proiectul de lege sunt contracte încheiate pe când duduia economia, locuințele erau scumpe și creditele se dădeau pe buletin, adică înainte de această dată. Iar pentru acestea, derogarea de la prevederile Codului civil nu va avea nici un efect.
Iar în ce privește creditele încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, după ce condițiile de creditare s-au înăsprit, după ce piața imobiliară s-a prăbușit, cazurile în care ”darea în plată” e profitabilă sunt cu siguranță puține, rarități ce pot fi puse fără dubii pe seama incompetenței celor care le-au acordat.
Trăgând linie, în viitorul previzibil nu va fi mare înghesuială la ”darea în plată”, și nici băncile nu se vor transforma în agenții imobiliare. Este adevărat că pentru viitor, creditarea va fi îngreunată prin majorarea avansurilor de care trebuie să dispună cei care doresc un credit, lucru ce va diminua profiturile bancare. Și la fel de adevărat este câ la următoarea criză e posibil ca băncile să aibă un junghi cauzat de creditele acordate în perioada octombrie 2011 – februarie 2016. Dar asta chiar nu preocupă pe nimeni în afară de managementul și acționariatul băncilor.
Și asta dacă nu vor reuși să ”întoarcă” rezultatul, speculând defectele legii care țin de constituționalitate, sau pe cele în legătură cu ignorarea unor directive europene, sau încă, pe cele care privesc caracterul discreționar al dreptului legiferat.
Așadar, de vreme ce băncile pierd, iar debitorii nu câștigă, cui profită legea ”dării în plată”?
Cu siguranță promotorilor proiectului, sunt singurii care ies în avantaj din povestea asta.
Pentru că este o performanță rară să faci o lege care să fie aprobată cu 100% din voturi!
Și în Senat, și în Cameră!
Și Putere, și Opoziție, la unison!
De două ori la rând!
Ceea ce mă face să spun că legea ”dării în plată” nu este altceva decât un formidabil truc publicitar!
Foto: ”Praf albastru, acrilice pe pânză, 100 H x 80 W cm” , lucrare de Mirela IORDACHE @ mirelaiordache.com