Dintre toate, finanţarea unei idei de business, fie sub forma unui start-up, fie în interiorul unei întreprinderi mici, dă cele mai mari bătăi de cap oricărui antreprenor. Gradul mare de risc ţine băncile la distanţă, iar lipsa unei istorii precum şi dimensiunea modestă o fac nefinanţabilă de către fondurile de private equity.
Este o perioadă în care singurele surse de finanţare sunt investitorii neinstituţionali, iar dintre aceştia, singurii care nu sunt interesaţi de preluarea controlului asupra afacerii sunt investitorii individuali, “business angels” pe numele lor englezesc.
De aceea iniţiativa guvernului de a facilita, în teorie, accesul companiilor la acest tip de finanţare este, tot în teorie, lăudabilă. În practică însă, lucrurile stau altfel.
Propunerea Guvernului, trecută de Senat şi ajunsă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, poate fi rezumată într-o singură frază.
Investitorii individuali care finanţează societăţi aflate la început de activitate beneficiază de scutire de impozit pe veniturile din dividende pe o perioadă de trei ani de la intrarea în investiţie şi pe câştigurile din vânzarea participaţiei, dacă înstrăinarea are loc după mai mult de trei ani de la achiziţie, şi dacă:
societatea beneficiară a finanţării:
1. Are forma de societate cu răspundere limitată şi o vechime mai mică de trei ani,
2. Nu are ca obiect de activitate “consultanţă de orice fel”
3. Nu are datorii la bugetul general consolidat,
finanţarea se realizează prin:
4. Acordarea unui împrumut fără dobândă pe o perioadă mai mare de trei ani, şi
5. Sumele primite ca împrumut sunt utilizate de către societatea beneficiară numai pentru realizarea obiectului principal de activitate
investitorul:
6. Achiziţionează o participaţie de cel mult 49% din capitalul social al societăţii beneficiare, concomitent cu acordarea împrumutului,
Toate bune şi frumoase, numai că singurii care profită sunt investitorii. Lucru care, în mod onest, este afirmat încă din titlu: “Lege pentru stimularea investitorilor individuali – business angels” (cu siguranţă unul dintre cele mai neinspirate titluri de lege din ’90 încoace).
În timp ce societăţile care ar avea nevoie reală de finanţare în vederea dezvoltării şi care ar trebui să fie principala preocupare a Guvernului, nu au aproape nici un beneficiu de pe urma schemei propuse. Iată de ce.
1. Limitarea aplicabilităţii la societăţi cu răspundere limitată
Obiectivul declarat al schemei fiscale este stimularea investiţiilor în societăţi mici. Din păcate limitarea este lipsită complet de eficacitate pentru că pleacă de la premiza falsă că toate societăţile cu răspundere limitată au capital social foarte mic, prin urmare sunt societăţi de mici dimensiuni.
Faptul că Legea Societăţilor nr. 31/1990 impune un capital social minim de 200 lei nu înseamnă că toate societăţile cu răspundere limitată au capital social de 200 lei. Nimic nu împiedică înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată cu un capital de 10 milioane EUR. În plus, faptul că o societate are un capital de 200 lei, nu înseamnă că este o societate mică. Ea poate avea active nete de milioane de euro, şi zeci de angajaţi, chiar şi la mai puţin de trei ani de la înfiinţare (cazul societăţilor finanţate prin contracte comerciale).
Aşadar, limitarea aplicabilităţii schemei fiscale la societăţi cu răspundere limitată nu este justificată. Oricine poate înfiinţa o societate cu răspundere limitată foarte bine capitalizată (eventual prin aport în natură) numai cu scopul de a atrage investiţii care beneficiază de schema de facilităţi pentru “business angels”. Iar o astfel de societate în mod cert nu suferă de subfinanţare.
2. Domeniul în care se realizează investiţia
Limitarea domeniului în care o investiţie va benefica de facilităţi fiscale, deşi este absolut necesară, este ca şi inexistentă. În primul rând pentru că limitarea se face utilizând obiectul de activitate înregistrat.
În al doilea rând, pentru că, de n-ar fi obsesia Guvernului privitoare la consultanţă (care în Codul Fiscal este interzisă ca activitate principală a unei microîntreprinderi, laolaltă cu activităţile bancare şi jocurile de noroc) şi sectoarele economice reglementate (cum ar fi sectorul bancar), investiţia în orice societate ar beneficia de facilităţile fiscal, indiferent dacă societatea vinde nasturi sau ridică mall-uri.
Lipsa unei limitări privitoare la domeniile în care investitorii beneficiază de facilităţi dinamitează tot proiectul legislativ, pentru că atunci când va avea de ales între un proiect imobiliar sau un proiect high-tech high-risk, orice investitor raţional se va îndrepta către domeniul cu risc minim.
Iar dacă banii vor tinde să se ducă, aşa cum e natural, către domeniile de activitate cu risc scăzut, ce mai râmâne pentru cei care au reală nevoie de finanţare, pentru că riscul asociat domeniului este mare? Nimic.
3. Lipsa datoriilor la bugetul consolidat
Nu cred că ar putea avea cineva ceva împotrivă ca beneficiarul unei scutiri de impozit să facă dovada că este un bun contribuabil. Dar dacă este aşa, investitorul este cel care nu trebuie să aibă datorii la stat, pentru că el este beneficiarul scutirii de impozit, şi nu scoeitatea în care investeşte. În schimb proiectul de lege impune această condiţie societăţilor ceea ce este absolut nejustificat.
4. Mecanismul finanţării
Aşa cum bine scrie Radu Georgescu în articolul “Legea Business Angels în România”, încă nu este înţeles un fapt simplu: împrumutul nu este investiţie. Investiţia este capital şi atât. În timp ce împrumutul, chiar fără dobândă, este la fel de exigibil la scadenţă ca orice credit bancar. Banii se întorc de unde au plecat.
Cu toate acestea mecanismul prevăzut în proiect este împrumutul, iar ca lucrurile să fie şi mai rele, suma acordată ca împrumut stabileşte constituie în acelaşi timp şi limita maximă a scutirii de impozit pe dividend. Investitorul care finanţează cu 1 milion EUR, este scutit de impozit pe dividend în valoare de 1 milion EUR. După care îşi ia şi milionul împrumutat.
Ne putem imagina uşor câte “investiţii” în imobiliare cu randament 33% (numai din dividend) vor apărea peste noapte profitând de schema de scutiri destinată “business angels”.
5. Utilizarea fondurilor de către societatea beneficiară
O problemă corect sesizată, dar rămasă nerezolvată este cea a utilizării fondurilor. Proiectul limitează aparent utilizarea la realizarea obiectului principal de activitate. Întrebarea care se pune este cum poate funcţiona o astfel de limitare? Şi mai ales cum poate fi verificat că se întâmplă aşa? Ar trebui o armată de inspectori fiscali care să ia la bani mărunţi mii şi mii de tranzacţii şi să judece în fiecare caz dacă plata a fost sau nu făcută pentru realizarea obiectului principal de activitate. Iar asta pentru toate societăţile beneficiare.
6. Controlul asupra societăţii beneficiare
În mod justificat, investitorul individual care doreşte să beneficieze de schema fiscală nu trebuie să aibă control asupra societăţii beneficiare.
Numai că cine deţine 49% dintr-o societate cu răspundere limitată cu doi asociaţi poate să îşi asigure controlul total asupra societăţii. E suficient ca investitorul sau reprezentantul său să fie în acelaşi timp şi administratorul societăţii. De vreme ce la societăţile cu răspundere limitată votul reprezentând majoritatea părţilor sociale nu este suficient pentru a putea lua decizii, fiind necesar şi votul majorităţii asociaţilor, cine deţine 49% din societate şi administrarea, are controlul este asigurat.
Chiar şi în cazul unei societăţi pe acţiuni, majorităţile pot fi uşor configurate astfel încât 49% să asigure control aproape total.
În concluzie, limitarea participaţiei la 49% din capitalul social cu scopul ca beneficiarul schemei să nu deţină controlul asupra societăţii, este la rândul ei ineficace.
Înainte de a vedea cum fac alţii şi cum ar trebui să facem şi noi, merită discutate două aspecte care nu sunt absolut de loc luate în considerare de proiectul curent: interferenţa între proiectul “business angels” şi noul Cod Fiscal pe de o parte, şi pe de altă parte, implicaţiile administrative ale proiectului “business angels”.
În legătură cu noul Cod Fiscal, prima observaţie este că acesta prevede eliminarea impozitului pe dividende. Ceea ce face ca scutirea de impozit prevăzută în beneficiul “business angels” să rămână fără obiect. E adevărat că astăzi dividendele dividendele sunt impozitate cu o cotă de 16%, dar va mai fi acest lcuru valabil peste una? Nu ar fi mai înţelept ca proiectul de lege actual să aştepte până după ce este aprobat Codul Fiscal? Pe de altă parte, noul Cod Fiscal nici nu s-a născut încă şi deja se discută exceptări pe calea unei legi separate. Şi atunci ce nevoie mai avem de Codul Fiscal, care a fost inventat tocmai pentru a elmina zecile de legi care reglementau fiecare feliuţa ei de fiscalitate. Este fără dubiu un pas înapoi.
În fine, privitor la administrarea facilităţilor introduse prin proiectul “business angels” prima observaţie este că două din cele mai utilizate formulare fiscale, Declaraţia 100 şi Declaraţia 200, trebuie refăcute şi retipărite. Apoi administrarea în sine este extrem de dificilă. Am semnalat deja imposibilitatea practică de a analiza mii şi mii de tranzacţii ale unei aceleaşi societăţi pentru a determina dacă au fost făcute din fondurile obţinute de la investitorul individual şi numai cu scopul realizării obiectului principal de activitate. Dar nu e singura problemă. Cum poate fi verificat faptul că împrumutul se rambursează în conformitate cu prevederile legii? Societatea poate să ramburseze mascat, sau poate să ramburseze parţial, dacă dispune de resurse. Ce exigenţe trebuie să îndeplinească planul de afaceri? Mai ales că se impune votul tuturor asociaţilor pentru aprobarea lui. Ce se întâmplă dacă un singur asociat cu o singură parte socială nu e de acord? Şi mai ales cum se verifică respectarea acestei clauze? Societatea nu este obligată să îşi publice hotărârea.
Sunt multe întrebări fără răspuns în proiectul actual. De aceea cred că ar fi interesant de analizat câteva posibile soluţii.
Acest articol a fost publicat în aceeaşi zi şi pe www.ziare.com