Definirea divizării asimetrice

Procesul natural prin care s-a ajuns la necesitatea divizării asimetrice a societăţilor este cel mai bine reflectat de cea mai simplă formă de separare a acţionarilor: despărţirea. Ce fac doi acţionari ai unei societăţi în momentul în care decid să îşi urmeze fiecare drumul propriu în afaceri? Surprinzător este faptul că legea nu prevede acest caz simplu. Dacă aplicăm strict prevederile Legii Societăţilor nr. 31/1990 sunt doar două variante, fie excluderea unuia dintre acţionari din societate, aplicabilă însă doar la S.R.L., fie cesionarea participaţiei. Dar în ambele cazuri acţionarul sau asociatul care iese din societate se sacrifică în favoarea fostului său asociat, pentru că este forţat să pornească propria afacere de la zero investind banii primiţi în urma separării, şi mai plăteşte şi impozit, complet nejustificat, pe deasupra.

Nu există nici o cale prin care fiecare dintre acţionari să preia o parte din afacere, cu toate atributele ei, inclusiv o parte din organizaţie, astfel încât să existe o continuitate în derularea afacerii. Şi asta numai pentru că legiuitorul a decis să ignore această situaţie, motiv pentru care nu veţi găsi cu certitudine vreo definiţie a divizării asimetrice în Legea Societăţilor nr. 31/1990. Nu ştiu dacă veţi găsi definiţia în vreo carte publicată, dar cu siguranţă ceea ce veţi găsi exprimă sub o formă sau alta consensul care există între practicieni:

Două observaţii importante:

1. Definiţia este formulată în raport cu divizarea cu societăţi beneficiare nou înfiinţate ca efect al divizării. Acest lucru nu este întâmplător, ba este chiar esenţial. Asta pentru că, în cazul divizării cu transmiterea patrimoniului către societăţi beneficiare existente, întotdeauna structurile de acţionariat sunt diferite de structura de acţionariat a societăţii divizate (sau ca să îndulcesc puţin afirmaţia un pic prea categorică, structurile de acţionariat rezultate sunt identice numai în cazuri cu totul particulare). Sau altfel spus divizările cu transmitere de patrimoniu către societăţi existente sunt (aproape) fără excepţie asimetrice, şi astfel definiţia îşi pierde orice semnificaţie. De aceea eu personal prefer această formă a definiţiei, cu atât mai mult cu cât divizarea către societăţi beneficiare existente nu este o simplă divizare, ci, în fapt, este o combinaţie între o divizare şi o absorbţie contrase într-o singură operaţiune.

2. Chiar şi în această ipoteză (societăţi beneficiare nou înfiinţate) cazurile în care structurile de acţionariat sunt identice cu structura de acţionariat a societăţii divizate sunt de fapt cazuri cu totul particulare. Cu alte cuvinte divizarea simetrică este foarte rar întâlnită. Acest lucru se datorează faptului că acţiunile (ca şi părţile sociale) sunt indivizibile. Ca efect, chiar şi în cazurile divizărilor propuse a fi simetrice, rezultatul este asimetric. Din acest motiv, pentru ca definiţia să nu-şi piardă complet semnificaţia, caracterul asimetric trebuie să fie definit, neluând în considerare rotunjirile.

Pentru a ilustra cele de mai sus am ales două exemple simple.

Mai întâi cazul cel mai important şi anume cazul separării totale a acţionarilor. Aşa cum lesne se observă, plecând de la un patrimoniu cu valoarea 600 transmis în proporţie de 2 la 1 către două societăţi beneficiare nou înfiinţate, fiecare dintre cei doi acţionari va deţine în urma divizării câte una din societăţile beneficiare în proporţie de 100%. Este în acelaşi timp un bun exemplu de decuplare a divizării patrimoniului:

600 ⇒ 400 & 200

de divizarea acţionariatului:

(66,67% * 600 + 33,33& * 600) ⇒ (100% * 400) & (100% * 200).

Aşa cum spuneam însă, rezultatul unei divizări poate fi asimetric, deşi în intenţie divizarea este simetrică.

Dacă patrimoniul societăţii din exemplul de mai sus, se împarte în raportul 17/13, în loc de 2 / 1, atunci rezultatul divizării este în mod necesar asimetric.

Chiar dacă în intenţie divizarea este simetrică (deci cu scopul de a menţine cotele procentuale iniţiale 66,67% şi 33,33%), ca efect al rotunjirii numărului de acţiuni dobândite de fiecare din cei doi acţionari la societăţile beneficiare, acţionarul care deţine 66,67% (2/3) din capitalul societăţii divizate ajunge să deţină 64,71% (11/17) din prima societate beneficiară, respectiv 69,23% (8/13) din a doua societate. Analog, cel de-al doilea acţionar, care iniţial deţine 33,33% din societatea divizată, va deţine 35,29% (6/17) din capitalul primei societăţi beneficiare, respectiv 30,77% (5/13) din capitalul celei de-a doua societăţi.

Situaţia este caracteristică societăţilor cu acţionariat concentrat şi valoare nominală mare a unei acţiuni. Cu cât acţionariatul este mai dispersat şi valoarea nominală a unei acţiuni mai mică, cu atât efectul rotunjirilor se apropie mai mult de nivelul la care poate fi neglijat.