Divizarea asimetrică, pe scurt Origini, definiţie, utilizări, dificultăţi operaţionale

Gabriel ŢECHERĂDivizare Societate

Exemplu grafic de divizare asimetrică cu separarea totală a acţionarilor

Chestiunea defectuos reglementată a acţionariatului

Strategia a funcţionat, dar efectele au fost perverse. Întrucât chestiunea acţionariatului nu era nereglementată în vreun fel, vasta majoritate a celor care s-au aflat în situaţia de a realiza o divizare, au presupus că structura acţionariatului societăţii divizate trebuie să fie replicată în toate societăţile beneficiare. Dacă societatea divizată este deţinută de doi acţionari în proporţie de 66,67%/33,33%, la fel trebuie să fie şi societăţile beneficiare deţinute de aceeaşi doi acţionari în aceeaşi proporţie 66,67%/33,33%. Nimic mai simplu, dar complet ineficient, ba chiar foarte păgubos pentru acţionari.

În fapt, multă vreme (cred că până în 2006), chestiunea acţionariatului rezultat în urma divizării şi-a găsit numai această rezolvare implicită. Interesant este că în ceea ce priveşte fuziunile, această abordare implicită a fost dintotdeauna acoperitoare, pentru simplul fapt că structura acţionariatului este rezultatul direct al aplicării unei rate de schimb a acţiunilor (singurul aspect reglementat în mod defectuos fiind sulta, subiect pe care îl voi trata separat), care reprezintă acordul de voinţă al acţionarilor. Ceea ce nu este şi cazul divizărilor. Acţionarii nu au posibilitatea să decidă nici măcar indirect  asupra structurii acţionariatului (aşa cum se întâmplă în cazul fuziunilor prin aprobarea ratei de schimb). Ca şi cum ar fi complet indiferenţi asupra acestui subiect, ca şi cum acţionarii nu ar exista pur şi simplu, sau ar fi chemaţi să decidă numai asupra situaţiei societăţii nu şi asupra proprietăţii lor, acţiunile.

Totuşi chiar dacă legea ignora complet acest lucru, divizarea unei societăţi produce efecte nu numai la nivelul afacerii dar şi la nivelul acţionarilor. De fapt avem două procese care au loc concomitent: divizarea patriomoniului şi divizarea acţionariatului. Societatea divizată îşi încetează existenţa, iar acţionarii nu pot rămâne în aer, fiecare dintre ei trebuie să devină acţionar al uneia sau mai multora dintre societăţile rezultate din divizare.

Cum însă? Sunt două întrebări de al căror răspuns depinde configuraţia finală a acţionariatului societăţilor beneficiare rezultate din orice divizare:

⇒este obligatoriu ca fiecare acţionar al societăţii divizate să devină acţionar al tuturor societăţilor beneficiare?
⇒dacă este obligatoriu, atunci este obligatoriu ca fiecare acţionar să aibă cote de participare identice în toate societăţile beneficiare?

Cum legea nu conţinea rezolvarea unor astfel de dileme, divizarea era (şi este încă într-o mare măsură) tratată ca o operaţiune care priveşte doar afacerea, doar latura economică a unei societăţi, şi îi priveşte prea puţin sau chiar deloc pe acţionari. Acţionarii nu aveau nici un cuvânt de spus privitor la soarta acţiunilor lor, de unde prin deducţie, odată hotărâtă o divizare, în mod implicit:

⇒fiecare acţionar al societăţii divizate devenea în mod automat acţionar al tuturor societăţilor beneficiare
⇒fiecare acţionar al societăţii divizate avea în mod automat cote de participare identice în toate societăţile beneficiare

Adică ceea ce mai târziu avea să primească numele de divizare simetrică.

Şi aşa au mers lucrurile multă vreme, s-a scris doctrină privitor la Legea Societăţilor nr. 31/1990 în care s-a susţinut că, de vreme ce nu are un fundament legal, divizarea asimetrică nu e legală, instanţele au respins sau chiar au anulat divizări din acelaşi motiv.

Astăzi situaţia este într-o oarecare măsură schimbată în bine,  Legea Societăţilor nr. 31/1990 vorbeşte despre „criteriul pe baza căruia se face repartizarea” acţiunilor ( art. 241 lit. k, art. 2432 alin. (1)), despre posibilitatea ca acţiunile emise de societăţile beneficiare să fie repartizate „proporţional cu cota de participare la capitalul social al societăţii divizate” ( art. 2436), dar nici astăzi nu există o reglementare coerentă în privinţa unei probleme simple care reprezintă unul din obiectivele pe care îl poate avea o divizare: separarea acţionarilor.